marți, 23 mai 2017

Care e scoala cea buna?

Update: Doream de fapt sa va spun ca sunt parinti care nu doresc concursuri scolare.
Ce face ca o scoala sa fie buna? Ce inseamna de fapt o scoala buna? Cine sau ce da calitatea scolii? Profesorii? Elevii? Parintii? Concursurile scolare cu rezultate extraordinare? Fluxul educational centrat pe nevoile copilului? Sunt mai bune scolile de la sat sau cele de la oras? Cele din centru sau cele din cartierul marginas?


In Franta nu sunt concursuri scolare. De niciun fel. Poate la copiii mai mari, dar la cei mici nu am vazut. Se incurajeaza mult ... stiti voi, egalitatea. O fi bine sau nu, mai vedem. Cel putin deocamdata nu se lucreaza individualizat, personalizat, in functie de cat stie fiecare. Nu. Cand au terminat sa lucreze exercitiile, copiii nu primesc inca o fisa. Si totusi e o scoala buna, foarte buna, cautata. Una internationala, cu copii din toate colturile lumii, cu unii copii care nu stiu nicio limba de circulatie internationala (engleza, franceza...), dar care invata engleza, franceza si in cateva luni reusesc sa formuleze propozitii scurte. Iar asta e de foarte bine. Nu se pune accent pe matematica aici. Nici pe literatura, nici pe istorie. Se pune accent pe limbi. Pe una in care sa comunici. Comunicarea e foarte importanta. Cumva ... abia acum imi dau seama ca in trendul acesta al migratiei umane, in scurt timp copiii nostri vor ajunge sa lucreze si sa traiasca in alte tari. Si atunci prioritar va fi sa stii sa comunici. Nu te poti inscrie la o facultate din strainatate daca nu stii o limba de circulatie internationala. Imi dau seama ca pentru mine, ca parinte, aceasta e o scoala buna. Nu imi place, desigur, egalizarea aceasta, dar oportunitatea pe care o are copilul meu ma determina sa concluzionez ca acum e bine asa. 

In Romania toata lumea se lauda cu concursuri. Vad pe retelele de socializare. Se publica nume, liste, note. Zilnic. In fiecare saptamana e un nou concurs, o alta olimpiada. O fi bine. Romanii sunt geniali. Pe cuvant. Simt asta pe pielea mea: copilul meu, format cativa ani in Ro gandeste altfel, logic, stie mai multe decat copiii din clasa sa din Franta. Dar ... 

Am stat in Romania o saptamana. M-am intalnit cu parinti si cu prieteni pe care ii stiu de pe retelele de socializare, m-am intalnit cu oameni pe care nu ii vedeam cand locuiam in tara (ce ciudat!, dar atat de frumos!) Unii se gandesc ce scoala vor alege la anul, ce gimnaziu, ce liceu. Cel cu renume sau cel de cartier? Eu am mizat pe scolile de cartier. Doar pentru ca e in centru nu inseamna ca o scoala e mai buna. Dar ce facem cu concursurile? M-am tot gandit zilele acestea. M-a racait subiectul. De ce ii ducem la concursuri de mate in fiecare saptamana? Sau la olimpiadele de romana, de biologie, de educatie civica? A cui valoare o arata ei acolo? Inteleg si sunt de acord sa existe concursuri, olimpiade, dar nu saptamanal. Cand se mai joaca olimpicii? Sau ei deja nu se mai joaca? Sau cand au timp sa se plictiseasca pur si simplu? Sau cand au ei timp sa fie cu parintii? Da, cred ca sunt necesare niste concursuri. Le vad utilitatea. dar ...

Remarca unei mamici m-a inghetat si ii multumesc pentru ca mi-a deschis, iar, ochii si mintea. Unii parinti masoara calitatea scolii prin rezultatele la concursuri si olimpiade. Profesorii sunt cei mai buni daca au elevi cat mai multi cuprinsi in listele cu rezulatele finale, cu medalii si locurile 1, 2, 3, mentiune. Dar cu ceilalti? Ce faceti cu ceilalti, a intrebat ea. Am aflat ca profesorii isi formeaza un lot olimpic si lucreaza numai cu acei copii. Dar ceilalti? Si mamica aceasta a concluzionat simplu si firesc si sunt de acord cu dansa: o scoala e buna si un profesor e bun daca se ocupa de toti, poate personalizat, daca poate dovedi cumva ca fiecare elev din clasa a fost la scoala si nu degeaba, ca fiecare a primit dupa puteri, ca si cel care nu e matematician innascut are o baza, si cel care nu e as la biologie stie si-i e drag, si cel care nu e chimist, fizician are o portie de invatatura. 

Ma intorc la scoala din Franta. Egalitate? Hmmm.... Nu, nu as vrea asta si nu cred ca aceasta e solutia.
E cumva scoala din Romania elitista? Se adreseaza numai varfurilor? 
Nu pot fi toti medici, profesori universitari, directori, manageri, avocati. Multi dintre copiii nostri se pricep la altceva decat la ce se vede din prima. Si cred ca aceasta e arta scolii si cred ca asta face o scoala sa fie buna si un profesor sa fie cel mai bun: sa vezi mai departe si sa incurajezi pe fiecare, sa crezi in toti si mic si mare, sa faci ca mate sa fie accesibila oricui si literatura sa nu fie o corvoada. 

Ai alta parere? Esti de acord cu mine? Cum e la scoala ta? Ce fel de profesor esti? Ce fel de parinte esti? ce astepti de la scoala? dar de la copilul tau?

Ema 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu